Contact asbl Hermes.ro din Belgia

asbl HERMES.RO vzw

WOLUWEDAL 12/29

1932 ZAVENTEM

n°entreprise: 806.786.909

n°compte: 363-0427125-74

Presedinte asbl : Daniela Radi

Redactia “Univers Românesc”:


e-mail: hermes.ro@hotmail.com

Asociaţia „Hermes.Ro” a fost creată în scopul de a facilita integrarea populaţiei româneşti pe teritoriul belgian. În general, barierele culturale sunt cele mai solide, dar o dată îndepărtate duc la consolidarea rapidă a relaţiilor umane. De aceea, asociaţia are un caracter cultural activitatea sa bazându-se pe crearea unui mediu social care să sprijine populaţia de origine română în a regăsi o parte din universul societăţii româneşti în Belgia. Totodată, asociaţia are în vedere o strânsă colaborare cu mediul asociativ belgian, încercând să realizeze un schimb de valori culturale şi astfel, integrarea socială a noilor veniţi care au puţine contacte cu populaţia de aici.

Înfiinţată în urmă cu doi ani, „Hermes.Ro”, a început activitatea prin editarea unui ziar, gratuit, în limba română, de 24 pagini, din care două pagini în flamandă şi două în franceză. Această publicaţie urmăreşte prezentarea unor aspecte ale culturii, istoriei şi vieţii sociale belgiene. De asemenea, se încearcă informarea populaţiei româneşti în ceea ce priveşte actualitatea belgiană, ştiri de interes general care pot să-i ajute să se integreze, să înţeleagă mecanismele sociale şi financiare. Paginile în flamandă şi franceză prezintă România din punct de vedere cultural, geografic, istoric şi turistic.

Ziarul are un impact pozitiv în comunitatea românească şi numărul celor ce participă la realizarea sa este în creştere.

Asociaţia a realizat şi realizează şi alte activităţi menite să atingă obiectivele propuse:

- Seri litarare – sunt prezentate creaţii ale românilor sau belgienilor, o parte fiind preluate în paginile ziarului;

- Proiecţii de filme artistice şi documentare româneşti – pentru cei ce sunt plecaţi de mai mult timp din România şi nu cunosc anumite filme, dar şi pentru cei ce vor să le revadă;

- Seri muzicale – cu participarea de grupuri sau solişti români şi belgieni;

- Seri gastronomice – degustarea de mâncăruri belgiene şi româneşti;

- Pentru copii – întâlnire cu Moş Nicolae şi distribuire de cadouri – în colaborare cu un asbl (vzw) din Schaerbeek, zona Diamant;

- sărbătorirea Zilei Copilului – cu participarea unor marionetişti care au creat o ambianţă deosebită pentru micii participanţi;

- colectarea şi distribuirea gratuită de jocuri şi jucări pentru copiii familliilor defavorizate din comunitatea românească;

- Realizarea de spectacole de teatru – trupa asociaţiei a prezentat deja spectacole cu piesa „Art.214” a lui I.L.Caragiale.

Leave a Reply

(required)

(required)

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

© 2010 Diaspora romana din Belgia Design creat de iubire.com